NewsPortal

Știrile care contează, acum.

Primul accident grav al iernii, pe pârtie la Predeal: femeie rănită după ce a fost lovită cu sania

Sezonul de iarnă a început cu un incident grav pe pârtie la Predeal. O femeie care se dădea cu sania a fost rănită după ce a fost lovită din spate de o altă persoană aflată, de asemenea, pe sanie. Accidentul s-a produs joi, iar în urma impactului victima a suferit o pierdere temporară a cunoștinței, fiind necesară intervenția de urgență a echipajelor de salvare, au transmis oficialii Salvamont Brașov. Femeia a fost stabilizată la fața locului de salvatorii montani din cadrul Formației Salvamont Predeal și ulterior predată unui echipaj medical SMURD. Potrivit salvatorilor, victima era conștientă în momentul preluării de către ambulanță.

Viteză mare și lipsă de control, principalele cauze ale accidentului

Reprezentanții Salvamont Brașov atrag atenția că viteza acumulată pe pantă, lipsa controlului și momentele de neatenție sau entuziasm pot transforma rapid o activitate recreativă într-un eveniment cu urmări serioase. Chiar dacă sania pare un echipament inofensiv, aceasta poate atinge viteze surprinzător de mari, mai ales pe pantele înclinate sau aglomerate.

„Nici nu a început bine sezonul de iarnă şi, din păcate, a fost deja înregistrat primul accident grav. Astăzi, o femeie care se dădea cu sania a fost lovită din spate de o altă persoană aflată, de asemenea, pe sanie. În urma impactului, victima a suferit pierderea temporară a cunoştinţei, situaţie care a impus intervenţia de urgenţă a echipajelor de salvare”, informează, joi, oficialii Salvamont Braşov.

O coliziune din spate, aparent minoră, poate avea consecințe grave, mai ales în lipsa unei distanțe de siguranță între persoanele aflate pe traseu, avertizează salvatorii.

Salvamont face apel la responsabilitate și prudență

Directorul Salvamont Brașov, Sebastian Marinescu, subliniază că incidentul evidențiază riscurile reale generate de pârtiile improvizate, aglomerație și viteza neadaptată. „Încrederea prea mare în echipament, adrenalina sau dorința de senzații mai intense cresc semnificativ probabilitatea accidentelor”, a declarat acesta.

Salvatorii montani recomandă utilizarea exclusivă a zonelor special amenajate, adaptarea vitezei la condițiile din teren și la nivelul de experiență, păstrarea distanței față de ceilalți și supravegherea atentă a copiilor. „Un singur moment de neatenție sau de entuziasm exagerat poate avea consecințe serioase. Salvatorii sunt permanent la datorie, însă prevenția rămâne cea mai sigură cale pentru ca bucuria iernii să nu se transforme într-o tragedie”, a transmis conducerea Salvamont Brașov.

Știre redactată de Daniel Nastasă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *