Nicușor Dan a publicat astăzi pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care declară că a urmărit întreg documentarul Recorder cu titlul ”Justiție capturată”. Acesta spune că cea mai simplă reacție este revolta însă este mai greu să se rezolve problemele din justiție. Acesta a felicitat realizatorii pentru că au adus în dezbaterea publicului probleme importante.
”Nu vreau să scuz în vreun fel politicul”
Prin același mesaj, președintele țării spune că nu dorește să scuze în nici un mod sistemul politic. Acesta menționează că lupta anticorupție s-a redus din cauza influenței politice iar numirile procurorilor-șefi au fost politice. De asemenea, Nicușor Dan mai spune că societatea vorbește despre problemele din justiție, însă justiția nu vrea să vadă adevăratele probleme. Președintele spune că soluția la problemele ridicate este tot în interiorul justiției.
”Dar soluția la problemele ridicate este tot în interiorul sistemului de justiție. Cazurile prezentate trebuie investigate și trebuie investigată mai ales recurența acestor cazuri. Iar persoanele vinovate trebuie pedepsite, însă tot de sistemul de justiție, și pe bază de probe. Pentru că materialul Recorder prezintă și fapte, care sunt clare, dar și opinii, care trebuie probate.” – spune Nicușor Dan în mesaj.
”Am început să lucrăm la un raport cu date despre problemele din sistemul de justiție”
Nicușor Dan spune că a început să lucreze la un raport cu date despre problemele justiției și că discută cu magistrați. Acesta a invitat magistrații să îi scrie direct despre problemele pe care le întâmpină și îi asigură că va citi personal mesajele lor. De asemenea, acesta mai spune că este convins că marea majoritate a magistraților sunt oameni serioși și de bună-credință. În final, președintele asigură magistrații că se implică și că le este alături pentru a aduce justiția acolo unde și-o dorește societatea.
”Așa cum am spus, am început să lucrăm la un raport cu date despre problemele din sistemul de justiție. Discutăm cu magistrați. Îi invit pe toți magistrații să îmi scrie direct despre problemele pe care le întâmpină și îi asigur că voi citi personal ce îmi transmit. Dar trebuie și o asumare în interiorul profesiei. Sunt convins că marea majoritate a magistraților sunt oameni serioși, de bună-credință. E responsabilitatea lor, dincolo de dosarele curente, să se implice în rezolvarea problemelor profesiei lor. Și îi asigur, la rândul meu, de implicare și bună-credință pentru a aduce justiția acolo unde și-o doresc românii.” – mai transmite președintele.








Leave a Reply