NewsPortal

Știrile care contează, acum.

Restricții la unele centre de donare din țară. Ce județe sunt afectate

Dacă planificați să mergeți să donați sânge, o puteți face în continuare însă cu restricții. Centrul de transfuzii din Cluj  a anunțat restricții temporare, ca urmare a creșterii alarmante a cazurilor de infectare cu virusul West Nile, atât în România, cât și în Europa.

Cum pot dona pacienții infectați cu virusul West Nile

Conform unei noi ordonanțe date de Ministerul Sănătății, persoanele infectate cu acest virus nu pot dona timp de 120 de zile de la vindecare, iar cele care călătoresc într-unul dintre judeţele în care au fost semnalate astfel de cazuri nu pot dona timp de 28 de zile în alte judeţe.

Sunt județe care deja au luat măsuri în această privință. La Cluj, locuitorii din Turda nu pot dona sânge până pe 1 noiembrie pentru că recent acolo a fost semnalat un caz, iar la Centrul de Transfuzie de la Cluj sângele nu poate fi testat pentru acest virus.

În judeţele în care se fac totuşi aceste teste, sângele recoltat este ţinut în carantină timp de câteva zile până când vine rezultatul analizelor.

Câte cazuri au fost semnalate în România și ce simptome apar

În ţara noastră, în prezent, au fost semnalate 31 de cazuri de West Nile, cele mai multe în Bucureşti şi în judeţele Galaţi şi Brăila.

Virusul se transmite prin înţepătura unui anumit ţânţar şi în 80% din cazuri persoana infectată nu prezintă simptome, dar pot totuşi să apară semne specifice gripei – febră, dureri musculare, dureri de cap sau greaţă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *